„Inteligența emoțională este abilitatea de a recunoaște emoțiile tale, de a le înțelege, de a le gestiona și de a le exprima într-un mod sănătos.” – Daniel Goleman

Ai simțit vreodată că reacționezi într-un mod pe care, mai târziu, nu-l recunoști ca fiind al tău? Ai ridicat vocea, ai tăcut în loc să spui ce te doare sau ai plecat dintr-o conversație lăsând în urmă un gol? Poate că, în acele momente, ai simțit că emoțiile tale au pus stăpânire pe tine și că ți-a fost greu să te înțelegi, darămite să fii înțeles.

Adevărul este că niciunul dintre noi nu a fost învățat, în mod real, cum să gestioneze emoțiile. Poate am fost învățați să le ascundem, să le reprimăm, să le justificăm. Dar prea rar am fost învățați să le ascultăm, să le îmbrățișăm, să le înțelegem cu adevărat.

Inteligența emoțională...

…nu este doar un termen sofisticat din cărțile de psihologie. Este, de fapt, acea abilitate esențială care ne ajută să trăim cu autenticitate, să construim relații sănătoase și să ne păstrăm echilibrul chiar și în mijlocul furtunii.

Daniel Goleman, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători în acest domeniu, a demonstrat în studiile sale că inteligența emoțională este un predictor mai bun al succesului personal și profesional decât coeficientul de inteligență (IQ). Iar cercetările Harvard Business Review arată că liderii cu o inteligență emoțională ridicată creează echipe mai motivate, mai echilibrate și mai performante. Dar nu trebuie să fii lider într-o companie pentru ca aceste abilități să conteze. E suficient să vrei să fii un lider în propria ta viață.

Inteligența emoțională înseamnă să știi cine ești, ce simți și de ce reacționezi așa cum o faci. Înseamnă să îți recunoști furia fără să o lași să rănească, să îți înțelegi tristețea fără să te pierzi în ea, să îți exprimi bucuria fără teama de a părea „prea mult”. Înseamnă să rămâi conștient, prezent și să alegi răspunsuri conștiente, nu reacții automate.

Am înțeles mai profund valoarea inteligenței emoționale într-o perioadă aparent banală, dar cu un impact profund: perioada în care eram mamă singură și încercam să mențin echilibrul între copil, carieră și propriile emoții. Erau zile în care mă simțeam copleșită, zile în care oboseala se instala înainte de ora prânzului, iar răbdarea mea se termina înainte ca ziua să fi început cu adevărat.

Într-o seară, după o zi agitată, copilul meu a făcut o criză de furie. Pe fundalul epuizării mele, primul impuls a fost să ridic vocea. Dar ceva în mine s-a oprit. Am închis ochii pentru o secundă și m-am întrebat: „Ce are el nevoie acum? Ce simt eu, de fapt?”

Răspunsul a venit tăcut: eu aveam nevoie de o îmbrățișare, el avea nevoie de înțelegere. M-am apropiat, l-am luat în brațe și i-am spus doar: „Știu că e greu. Și mie mi-e greu uneori.” Criza s-a topit în lacrimi și îmbrățișări.

A fost o lecție simplă, dar profundă. Nu avem nevoie întotdeauna de strategii complicate, uneori, doar de prezență, de un spațiu interior calm, în care emoțiile noastre pot fi conținute, nu negate. Acolo începe inteligența emoțională.

Dincolo de teorie, am înțeles că inteligența emoțională este o practică de zi cu zi. Un act de curaj. E ca un mușchi: cu cât îl exersezi mai mult, cu atât devii mai conștient de tine și mai conectat cu ceilalți. Nu e nevoie de perfecțiune, ci de prezență. De disponibilitatea de a te întreba: “Ce se întâmplă în mine acum?” și “Cum pot răspunde într-un mod care să-mi onoreze valorile?”

Un studiu realizat de Yale University arată că persoanele care își pot eticheta corect emoțiile – adică pot spune cu claritate „Sunt dezamăgit”, „Mă simt vulnerabil”, „Sunt copleșit” – au o capacitate mai mare de autoreglare emoțională și o reziliență crescută în fața stresului. E fascinant, nu-i așa, cât de mult poate schimba viața simplul fapt de a pune un nume pe ceea ce simțim?

Îți propun un mic exercițiu pe care îl folosesc adesea și cu clienții mei: atunci când simți că o emoție te copleșește, oprește-te pentru câteva secunde, respiră adânc și întreabă-te: „Ce simt acum? Unde simt asta în corpul meu? Ce nevoie neîmplinită stă în spatele acestei emoții?” Doar aceste întrebări pot aduce lumină într-un întuneric aparent haotic.

Mai mult decât atât, empatia – acea capacitate de a simți cu și pentru celălalt – este piatra de temelie a relațiilor autentice. Empatia nu înseamnă să fii de acord cu tot, ci să fii deschis, să asculți, să fii acolo. În loc să judeci, să înțelegi și crede-mă, în relațiile tale, asta poate face toată diferența. Când cineva simte că este ascultat cu adevărat, se deschide, se conectează.

Și, da, mai e ceva important de spus: inteligența emoțională nu se referă doar la ce simți, ci și la ce faci cu ceea ce simți. Asumarea emoțiilor înseamnă și asumarea comportamentelor. Este responsabilitatea personală de a nu lăsa emoțiile să devină scuze pentru a răni, manipula sau fugi. Este maturitatea de a spune: „Simt asta și totuși aleg să construiesc, nu să distrug.”

Poate părea greu la început, dar schimbarea începe cu pași mici: o conversație diferită, un moment de respirație conștientă, o întrebare pusă cu empatie, o decizie de a cere sprijin, dacă simți că singur nu mai știi de unde să începi.

Și dacă te întrebi de unde să începi chiar acum, poate primul pas este chiar această lectură. Dacă ai ajuns până aici, înseamnă că în tine există deja dorința de a deveni mai conștient/ă, mai echilibrat/ă, mai aproape de cine ești cu adevărat.

Iar dacă simți că e momentul să explorezi mai mult acest drum, te invit să lucrăm împreună. Eu cred în transformare, în resursele tale interioare, în vindecarea care vine din conștientizare, asumare și conectare autentică.

Inteligența emoțională nu este o destinație. Este o călătorie. Și tu meriți să o parcurgi cu blândețe și curaj.

Dacă simți că e timpul să faci un pas spre tine, sunt aici. Cu inima deschisă.