Cine ești tu dincolo de așteptările altora? Răspunsul stă în valorile tale
„Când nu trăiești conform valorilor tale, experimentezi conflict interior, confuzie și frustrare. Dar când le onorezi, simți claritate, echilibru și împlinire.” — Dr. John Demartini
Nu știu cum e pentru tine, dar eu, mult timp, am trăit cu impresia că valorile sunt ceva ce trebuie să învățăm sau să alegem de pe o listă. Ca și cum ar exista niște „valori corecte” și altele mai puțin nobile. Ca și cum ar trebui să le memorăm, să le bifăm, să le demonstrăm.
Dar adevărul e că valorile nu se aleg. Se descoperă, se simt, se trăiesc. Și, poate cel mai important, ele sunt deja acolo: în fiecare decizie mică, în fiecare pas, în fiecare vis care îți pulsează în suflet, chiar dacă nu l-ai spus cu voce tare.
Am observat, de-a lungul timpului, în munca mea cu oamenii, că una dintre cele mai adânci dureri nu vine din lipsa iubirii sau a succesului, ci din senzația că trăiești o viață care nu e a ta. Că faci lucruri, că te implici, că muncești… și totuși, în adâncul tău, e un gol. Și nu pentru că nu muncești suficient, sau nu ești destul de ambițios, ci pentru că direcția în care mergi nu e a ta. Nu vine din cine ești tu, în esență. Pentru că alegerile pe care le faci nu sunt în acord cu valorile tale reale.
Valori ideale?
Aici nu vorbesc despre acele „valori ideale” pe care le scriem frumos în caiete: onestitate, iubire, echilibru, curaj… Nu acelea pe care le spunem pentru că „sună bine”. Ci despre valorile tale autentice. Cele care deja trăiesc în viața ta, chiar dacă tu încă nu le-ai recunoscut pe deplin.
Am înțeles asta mai clar atunci când lucram în zona de parenting. Îmi plăcea profund ceea ce făceam. Eram fascinată de relația părinte-copil, de emoțiile care stau în spatele comportamentelor, de felul în care trecutul nostru devine prezentul copiilor noștri. Era o perioadă intensă, dar vie. Simțeam că munca mea e o extensie firească a cine sunt eu și tot atunci l-am descoperit pe Dr. John Demartini. Am citit despre filosofia lui și am simțit acel clic interior. Nu doar că am rezonat, m-am simțit văzută, recunoscută.
El spunea ceva ce nicio altă formare sau teorie nu îmi spusese până atunci cu atâta claritate: că valorile reale nu sunt ceea ce afirmi, ci ceea ce demonstrezi. Nu în vorbe, ci în viață. Și atunci am început să mă uit altfel la mine și să mă întreb unde se duce energia mea? Unde investesc timp, bani, pasiune, fără să-mi ceară nimeni să fac asta? Ce subiecte mă țin trează noaptea de entuziasm, nu de stres? Ce conversații mă încarcă, ce activități îmi hrănesc sufletul, nu doar mintea sau ego-ul? Și așa am început să văd, limpede, ce era acolo tot timpul: autenticitatea, contribuția, cunoașterea, libertatea emoțională, transformarea interioară. Nu pentru că le-am scris frumos pe o foaie, ci pentru că viața mea era deja construită în jurul lor, chiar și atunci când nu le numeam.
Demartini spune că dacă vrei să-ți descoperi valorile, nu le cauți în ceea ce spui, ci în ceea ce faci atunci când nu te obligă nimeni, în ce îți captează spontan atenția, în ce investești fără să te convingă cineva, în ce-ți dă sens, dincolo de aplauze, de recunoaștere sau succes. Acolo sunt valorile tale. Nu în intenții declarate, ci în realitatea trăită.
Și adevărul e că…
…atunci când nu trăiești în acord cu valorile tale – nu pentru că nu vrei, ci pentru că ai fost învățat/ă să te conformezi, să alegi „sigur/ă”, să mergi pe drumul „cel bun” – începi să te pierzi de tine. Nu mai simți bucuria în ceea ce faci. Nu te mai regăsești în alegeri. Te agiți, dar nu te miști cu sens.
Dar când începi să trăiești în acord cu ele, apare ceva greu de descris în cuvinte: o liniște, o coerență interioară, o stare de așezare în tine, care nu depinde de nimeni și de nimic. Nu te mai forțezi să te motivezi. Nu te mai împingi să faci. Pur și simplu… te miști dintr-un loc care vine din tine. Din aliniere.
Într-un studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology, cercetătorii au arătat că trăirea în acord cu propriile valori reduce stresul, crește reziliența emoțională și sporește satisfacția de viață (Creswell et al., 2005). În psihologia pozitivă, clarificarea valorilor este una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a burnout-ului și de creștere a motivației intrinseci (Ryan & Deci, 2000). Nu e doar o idee frumoasă. E structură psihologică profundă, e vindecare.
Poate că nu știi încă exact care sunt valorile tale. Sau poate le bănuiești, dar nu le-ai onorat cu adevărat. Poate că le-ai pus într-un colț de suflet și ai mers mai departe, pe drumul „corect”. Și este în regulă. Nu e un proces liniar. Nu e o rețetă. Dar este profund transformator.
De aceea, în munca mea cu oamenii, începem adesea de aici. Nu din ce „ar trebui să facă”, nu din planuri sau obiective, ci dintr-o întrebare simplă, dar puternică: cine ești tu? Ce contează cu adevărat pentru tine? Ce fel de viață ar reflecta valorile tale autentice? Pentru că transformarea nu începe din strategie, ci din aliniere. Și când începi să trăiești așa, nu devii altcineva. Devii, în sfârșit, tu.
Trăiești în acord cu ceea ce contează cu adevărat pentru tine? Sau încă trăiești în funcție de așteptările altora? Dacă simți că e momentul să-ți recunoști și onorezi valorile, sunt aici. Te pot ghida, pas cu pas, cu blândețe și claritate, în reconectarea cu sinele tău autentic.
Haide să descoperim împreună care este adevărul tău interior!